miercuri, 16 iulie 2014

Festivalul international de muzica clasica si contemporana TINTEA MUZICALA editia a VI-a 2014 , prima zi



"Corzile viorii si violoncelului sau clapele negre ale pianului-cinci note muzicale redescoperite dau nastere galaxiei 2014 a festivalului Tintea Muzicala"
Adevarat ca binecuvintate au fost pentru public dar si pentru muzicieni cele 5 note muzicale. Concertul de la orele 19,00 "Clasic intre traditional si jazz' a oferit ascultatorului bucuria de a se intilni  atit cu lucrari traditionale romanesti dar si negro-spiritual, cintece de leagan traditionale din intreaga lume intr-o interpretare exceptionala. Traducerea textelor vechi(70--100+ ani) a fost facuta de Andrei Dumitrescu care studiaza lingvistica . Pentru fiecare lucrare in parte, socotind vechimea , istoria si incarcatura spirituala se poate scrie o carte, pentru ca acolo a fost asezata cu grija de compozitor esenta vietii acelui loc. Varietatea cintecelor de leagan, intrumentele folosite, interpretarea muzicienilor-vocala si instrumentala- au celebrat , daca doriti, bucuria vietii, a nasterii, a perpetuarii.
Ne-am putut plimba in timp , ascultind un 'cintec de mireasa din regiunea Maramures' de acum 100 de ani si un 'The hammer song negro-spiritual' un aranjament pentru cvartet vocal. Pentru Cvartetul vocal CAVADIN format din muzicieni de exceptie : Emanuel Pecingina bariton si dirijor, soprana Anna Mirescu, altista Sorina Popescu si basul Sorin Georgescu. Dumneavoastra ce ati alege intre un cintec de leagan chinez 'The Bamboo Flute' si un cintec  japonez 'Kisarazu Jinku' interpretat adorabil de mezzosoprana Carolina Iulia Astanei.. o voce rupta din cer a carei maiestrie artistica ne-a uimit pe toti.

Muzicienii festivalului, de la stinga la dreapta : compozitoare si creatoare de evenimente muzicala Dr Adina Dumitrescu, Maria Magdalena Probst-violoncel, compozitoare si codirector a Festivalului Dana Cristina Probst, Carolina Iulia Astanei mezzosoprana , Gary Barnett muzician -pian, Sorin Georgescu bas, Sorina Popescu-altista, Anna Mirescu -soprana, Emanuel Pecingina bariton si dirijor, Zi Wan Breidler-flaut, Christoph Breidler-pian.
Se cuvine sa multumim organizatorilor : Casa Teodorescu, sponsorilor si partenerilor care au facut posibil acest eveniment si Primariei orasului Baicoi.



sâmbătă, 12 iulie 2014

Festivalul international de muzica clasica si contemporana TINTEA MUZICALA editia a VI-a 15-22 iulie 2014 Baicoi, Ploiesti, Bucuresti

In perioada 15-22 iulie 2014, Festivalul international de muzica clasica si contemporana aflat la a VI-a editie isi asteapta oaspetii: muzicieni, compozitori, interpreti, iubitori de muzica,  propunind ca tema " Cinci note muzicale. Redescoperiri'. 
Dupa cum ne-au obisnuit deja distinsele doamne compozitoare Dana Probst (Romania/Austria) si Adina Dumitrescu (Romania/ Finlanda) vom asculta lucrari in prima auditie absoluta si prima auditie romaneasca semnate atit de compozitori straini dar si de compozitori romani : Dana Cristina Probst , Adina Dumitrescu, Christoph Breidler, Adrian Pop, Ulpiu Vlad, Sebastian Dumitrescu, Camille Roy, Zoltan Kodaly.
Cu interpretarea lucrarilor ne vor onora  mezzosoprana Carolina Iulia Astanei, Gary Barnett-pian, Cristoph Breidler-pian si orga, Zi Wan Breidler-flaut, cvartetul vocal 'CAVADIN' condus de domnul Emanuel Pecingina , Maria Magdalena Probst-violoncel. 

Marti, 15 iulie 2014 orele 19,00 deschiderea Festivalului va avea loc la Casa de Cultura a Orasului Baicoi-Liliesti cu o introducere de Adina Dumitrescu  initiatoarea Festivalului (creatoare de evenimente muzicale) . Concertul sta sub motto-ul: 'Clasic intre muzica traditionala si jazz' cu un program de muzica gospel, jazz si muzica traditionala. Interpretii vor fi: Carolina Iulia Astanei - mezzosoprană, Gary Barnett - pian, Christoph Breidler - pian, Zi Wan Breidler - flaut, cvartetul vocal "Cavadin (soprana Anna Mirescu, altista Sorina Popescu, tenorul si dirijorul Emanuel Pecingina, basul Sorin Georgescu)" , Maria Magdalena Probst - violoncel, si lucrarile apartin compozitorilor : Claude Debussy, Vaughan Williams, Béla Bartók, Alberto Ginastera, Olivier Messiaen, Tan Dun.
Miercuri 16 iulie 2014  orele 19,00 in Ploiesti  la Biserica Romano-Catolica Christos Rege cu motto-ul 'De la Coralul gregorian la gospel' vom putea asculta muzica gregoriana, gospel si muzica traditionala dar si Claude Debussy, Vaughan Williams, Alberto Ginastera, Olivier Messiaen, Tan Dun,  cu o prezentare de domnul Dr Alexandru Badescu.
Interpretii care ne vor purta in acest periplu sunt: Carolina Iulia Astanei - mezzosoprană, Gary Barnett - pian, Christoph Breidler - pian, orgă, Zi Wan Breidler - flaut, cvartetul vocal "Cavadin" , Maria Magdalena Probst - violoncel.
Vineri, 18 iulie 2014 la orele 18,00  in Bucuresti la Palatul Cantacuzino vom avea un work shop de compozitie condus de Christoph Breidler, cu motto-ul "Potențialul emoțional al structurilor complexe ". Incepind cu orele 19 ,00 in Concertul " De la modern la contemporan' vom putea auzi interpretari in prima auditie semnate de compozitorii  Christoph Breidler , Adina Dumitrescu, Adrian Pop, Ulpiu Vlad,  Maurice Ravel. Prezinta doamna muzicolog  Dr Ruxandra Arzoiu o prietena a Festivalului .
Sambata, 19 iulie 2014 , orele 19,00 in Bucuresti la Muzeul Municipiului Bucuresti, Palatul Sutu vom putea asculta un Concert " De la modern la Contemporan II' cu lucrari semnate de Sebastian Dumitrescu , Dana Cristina Probst , Camille Roy, Zoltán Kodály, interpreteaza  duo-ul Noëmi Schindler - vioară și Christophe Roy - violoncel iar cuvintul  de intimpinare apartine Dr Ruxandra Arzoiu.
Duminica 20 iulie 2014 orele 16 ,00 acasa in Tintea-Baicoi la Casa Teodorescu va avea loc o masa rotunda " Pentatonia chineză privită din perspectiva muzicianului secolului XXI 'cu o prezentare de  Zi Wan Breidler, Adina Dumitrescu si George Balint. 
Joi 17 iulie 2014------Marti 22 iulie 2014 la Casa de Cultura a Orasului Baicoi , in premiera va avea loc un Atelier Experimental dedicat copiilor si tinerilor care va fi  coordonat de mezzosoprana Carolina Iulia Astanei.
Asadar  a VI a editie a Festivalului International de muzica clasica si contemporana ne propune intilniri cu mari compozitori si lucrari in premiera absoluta , cu interpreti desavirsiti, cu muzicologi de renume, iar noi nu putem decit sa ne bucuram de aceste zile extraordinare si de prezenta acestor oameni providentiali.