marți, 27 iulie 2010

Crucea Rosie Romana. Apel pentru victimele inundatiilor

Ofera 2 EURO prin SMS la 857 pentru a sustine eforturile Crucii Rosii in beneficiul victimelor inundatiilor!

Numarul 857 este oferit gratuit de cele trei retele de telefonie mobila – Orange, Vodafone, Cosmote – si este valabil pe perioada campaniei 9 iulie - 9 august 2010. Sumele colectate din donatii vor intra in contul Fundatiei Radio Romania si vor fi redirectionate catre Crucea Rosie Romana. Nu se percepe TVA.
Va multumim pentru ca ne sunteti alaturi. Crucea Rosie Romana.

sâmbătă, 24 iulie 2010

Despre Festivalul 'Tintea muzicala' si..atingerea ingerilor

Asta am simtit eu ascultind-o pe soprana Cristina Radu. Ca s-au rupt cerurile...si am norocul, multumita oragnizatorilor acestui eveniment-doamnele Dana Cristina Probst si Adina Dumitrescu, sa ma ridic cumva din lumea asta. Incredibil cita frumusete, modestie si talent a pus Dumnezeu intr-un OM. Onorata am fost sa pot imparti aceiasi incapere cu compozitorii:George Balint, Sebastian Dumitrescu, Sorin Lerescu, Dana Cristina Probst si Adina Dumitrescu. Le-am spus distinselor compozitoare  care au initiat acest festival, acest eveniment cultural, ca am avut senzatia ca traiesc undeva, in interbelic. Pentru ca in acea perioada, oamenii de cultura erau pretuiti, in acea perioada  regalitatea, marii boieri, obisnuiau sa tina astfel de evenimente. Enescu era obisnuitul Casei Regale. Sa nu vi se para deplasata comparatia, insa noi....doar prin cultura, prin atingerea acestor ingeri, ne amintim, de fapt ...cum este esenta poporului roman.. Interpretarile artistilor:Mihai Virtosu,Sebastian Dumitrescu,Liis Joamets,Maria Magdalena Probst au avut o inalta tinuta, de prisos sa va spun ce Lumina de bucurie aveau ochii lor atunci cind cintau si cind si-au primit aplauzele. M-am intrebat dese ori ce simte un compozitor de muzica(un scriitor stiu ce simte), cum vin in mintea si-n sufletul unui compozitor acele sunete...notele muzicale. Un mister va fi pentru mine. Asemenea initiative de a organiza evenimente culturale, fac cumva legatura intre Romania zbuciumatului 2010 si perioada apusa...perioada valorilor, a elitelor, a valorii. Felicitari si multumiri inca o data organizatorilor: Casa Teodorescu si  AAKIES . Dupa cum spune si motto-ul  evenimentului 'Intre bizarul baroc si frumosul modern' noi, cei  deasupra carora s-au deschis cerurile, am avut parte de o minune: muzica...

Un spot care-mi place mult

Hugh Jackman este la prima aparitie de acest gen. Si e perfect ! Regie, concept, totul.  A NU se copia...spotul.

luni, 19 iulie 2010

De la Ministerul Economiei citire: sa mai cheltuim niste bani !

Facem un portal de vreo 3 milioane de lei si o campanie de promovare a tarisoarei noastre de vreo 17 milioane,si o agentie de 4 milioane. Ca avem bani, si acum e momentul. Am constatat noi ca firmele sunt pregatite pentru online dar online-ul nu este pregatit pentru ele. Si am mai vazut noi ca avem un teribil trafic pe portalurile existente (din cauza asta unele portaluri chiar si-au incetat temporar activitatea), doar am facut campanii de promovare(am  monitorizat  si rezultatele). Prin urmare, daca economia duduie, sa duduie online, sa duduie cu milioane si sa vedem care e mai tare-n strategii. Avem si  o strategie teribila, zau asa: Culegem informatii existente deja pe alte portaluri, si facem o .....eeeeeeeeeRomania de rupem gura Europei. Hai ca merge, avem bani, si oameni si chef...pai, de ce n-am fi eeeeeeeeeeeeeRomania?!

duminică, 18 iulie 2010

Festivalul "Tintea muzicala" va invita la editia a-II-a



Festivalul 'Tintea muzicala 2010' are motto-ul "Intre bizarul baroc si frumosul modern"  , este o initiativa demna de lauda a doamnelor Adina Dumitrescu si Dana Cristina Probst , si are loc in perioada 23-24 iulie in  orasul Baicoi(Tintea) -Prahova in Casa Teodorescu. Organizatorii festivalului  sunt Casa Teodorescu si AKIES. Acest eveniment reuneste importante nume ale culturii romane , cum sunt: soprana Cristina Radu de la Teatrul liric din Braşov si  pianistul Mihai Vîrtosu de la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti. Intilnirea debuteaza cu un seminar de muzica contemporana-vineri 23 iulie orele 11-17, in cadrul acestuia vor fi prezenti compozitorii: Adina Sibianu, George Balint, Sebastian Dumitrescu, Sorin Lerescu, Adina Dumitrescu, Laurentiu Beldean, Mihai Maniceanu si  Dana Cristina Probst. Inchiderea evenimentulul(simbata 24 iulie,orele 16-17) este precedata de un concert in care vom putea asculta: Carmen Petra Bascalopol-Rau de frumusete, Bela Bartok-44Duete pentru 2 viori, Francois Francoeur-Sonate pour violoncelle et piano en mi majeur, Dan Voiculescu-4lieduri, Alesandro Scarlatti-Cantata per soprano con flauto obligato in Sib. Interpretarile partiturilor apartin: Cristinei Radu, Mihai Virtosu, Sebastian Dumitrescu, Liis Joamets, Maria Magdalena Probst.
Sponosorii evenimentului sunt: Casa Teodorescu, AKIES si S.C.PETROCONSULT S.R.L.

vineri, 16 iulie 2010

Oamenii sub canoane

Nu arunca cu pietre...as spune tuturor acelora care au de comentat ceva despre Madalina Manole. Biserica are altfel de 'tratament 'pentru sinucigasi, pentru ca ei  nu vor trai acea comuniune vesnica  cu Hristos. In mod normal, nu li se citeste nici un fel de rugaciune, sunt pusi in mormint pur si simplu si nu li se fac pomeni-asa spun Canoanele. In cazul Madalinei, Biserica a fost....ingaduitoare. M-am intrebat de ce Biserica NU are acelasi 'tratament' pentru cei care ucid, pentru criminali. Pentru cei care violeaza, pentru cei care comit incest.. Ar trebui ingropati la fel ca unul care a trait o viata cu frica de Dumnezeu ?!  Sunt capabili de pocainta? Sunt capabili de aceasta comuniune cu Hristos?

miercuri, 7 iulie 2010

Doua roluri, acelasi actor

Un magazin sofisticat. Argintarii, lucruri scumpe, fine, pentru oameni 'care au ceva in cap'. Domnisoara frumoasa si eleganta. Un vis de fata. Stie, isi cunoaste clientii, da explicatii . Ii suna mobilul. Se uita la el. Fix. Dintr-o data i se schimba mimica, se incrunta, i se schimba culoarea ochilor. Se transforma intr-o fiara si, ii raspunde: Ti-am spus sa nu ma suni dracului, am cinci oameni aici! Esti un timpit! Apoi, intra in rol, zimbeste da informatii clientilor , isi noteaza nu stiu ce . Suna din nou mobilul, aceiasi ochi ucigatori, nervoasa, raspunde: Imi bag p... daca ma mai suni! Esti un idiot. Unde dracu esti? Cum, in fata ? Trece tun printre noi, se arunca pe usa, si se intoarce  cu trei trandafiri, spre mirarea noastra. Tot incruntata, si plina de furie. Una dintre doamne ii admira buchetul, o mindrete de trandafiri galbeni. Domnisoara  se face ca nu o aude, continua pe tonul'office' dind informatii despre produse, alta voce, alt rol.. N-am cumparat niciuna nimic. N-am idee de ce.

luni, 5 iulie 2010

Crucea Rosie Romana. Apel pentru victimele inundatiilor


Crucea Rosie Romana lanseaza campania „Apel pentru victimele inundatiilor”
In acest moment in Romania, peste 400 de localitati din 37 de judete sunt inundate. Mai mult de 12.000 de persoane au fost evacuate si 6.000 de locuinte inundate sau distruse.
Voluntarii Crucii Rosii Romane ajuta in acest moment persoanele afectate de inundatii cu materiale de prima necesitate constand in apa, alimente, paturi, lenjerii, saci de dormit, articole de igiena personala.
Te rugam sa donezi astazi pentru a ajuta miile de persoane care au nevoie urgenta de ajutor.
Persoanele care vor sa contribuie cu bani, pot face donatii online pe site-ul oficial al Crucii Rosii Romane http://www.crucearosie.ro// sau pot face donatii in conturile special deschise de Crucea Rosie Romana la BRD - Agentia Piata Romana:
Cont lei RO36BRDE410SV51618614100
Cont Euro RO71BRDE410SV51618884100
Va multumim pentru ca ne sunteti alaturi. Crucea Rosie Romana.

sâmbătă, 3 iulie 2010

Azi a fost o zi importanta

 Ziua justitiei. Daca unii asociaza justitia cu coruptia, ar trebui sa avem serioase intrebari. Forta unui stat national sta in justitia sa . In legile care-i sunt legi si obligatorii pentru toti cetatenii. As fi vrut sa vad un 'vox populi' la una dintre televiziunile umbatoare dupa audiente si notorietate; era o zi numai buna pentru a-i cunoaste pe purtatorii robelor negre. N-a fost sa fie asa.

joi, 1 iulie 2010

Tu cit de bine iti cunosti clientii ?

Este a saptea sau a opta oara cind ma suna de la Romtelecom sa ma intrebe daca nu doresc sa beneficiez de serviciile lor:  net si televiziune. Eu sunt client vechi al companiei si am si 'voce' si net si televiziuni. Si-mi sare mustarul ca nu stii, mai Romtelecom mai! Ca nu ma intrebi daca sunt multumita de aceste servicii, si daca am vreo idee mai buna, o doleanta. Nici macar nu stii ca exist, doar daca nu-mi platesc factura ma gasesti in baza de clienti. Apoi, imi sugerezi sa iti recomand si alte persoane care ar dori sa utilizeze aceste servicii...n-am pe cine, pentru ca i-am adus de ceva timp fix in portofoliul tau de clienti. Nu-i nimic, suna-i si pe ei  sunt mult mai nervosi decit sunt eu....