Eminescul meu iubit

Candva, pe cand eram mai tanara si mult mai desteapta,  de ziua Eminescului iubit ne vedeam  obligatoriu  cu poetii la un pahar cu vin(ei si de  suc eu) citeam, vorbeam, comentam si nu ne mai saturam unii de ceilalti. Culturnicii  postnouazecisti aveau cateva 'manifestari' in asta zi, subtiri, politice  si grabite din care cetateanul lipsea cu desavarsire. Vremurile se schimba. Intr-un fel. Adica eu lucrez(cu totul alceva decat cuvinte) , pahare cu vin sau suc n-avem, multi dintre amicii mei poeti nu mai sunt pe lumea asta  iar 'manifestarile' culturale au fost astazi ca niciodata de bogate. Chiar si pentru cetateanul grabit, stresat, somer sau de oriunde ar rasari el. Eminescul meu iubit tot aici e, intr-un loc din inima mea, dar de data asta sta atat de singur...atat de singur...