Era ea

Avea o blana  rosie si un gind abstract, intr-o mie si una de nopti cu luna plina se tot alinta si era ea
Fuma pipa si tacea...voi sta si
voi avea rabdare  cu voi- zise rizind
Pasea  amfitrioana ca si cand toate valurile Dunarii nici macar nu se inventase
Tot o bucurie, tot un verb , ai fi zis ca daca n-ar fi existat trebuia inventata
Oricum pina in zori era multa vremea,  ea fuma pipa si zimbea
Ca o muza venita parca dintr-o departare fara de margini, ca un joc al unei Shererezade
Isi spunea in gindul nerostit: am sa fac o poema cu voi si cu mirarile voastre, da! am sa scriu
asteptindu-mi fiecare litera pina cind va fi totul un fum si o privire

  'm-am oferit pe tava, in toata-zic eu-puritatea mea''    Nina Cassian

conjugarea verbului ' a trada'

Copii ( lasi ), astazi vom conjuga verbul 'a trada'.
Acest verb are urmatoarea conjugare : persoana 1 singular : eu tradez.....,
 persoana  a IIa singular : tu tradezi...
Pentru data viitoare, tema de acasa aceasta este: sa construiti  3 de propozitii pentru fiecare persoana dupa cum v-am aratat.
Fara poezie, fara minciuna, fara imaginatie.
Iar Ingerul privea...privea toti copiii cum construiesc propozitii, cum le numara, cum gandesc.
Si nu se minuna deloc.

O alta zi

Intr-o buna zi ingerul n-a mai strigat. Si-a scos palaria elegant, si-a agatat haina-n cui, si a venit acasa. Mirandu-i pe toti. In alta zi, ingerul n-a mai plans,
ci s-a ridicat in picioare, privind catre niciunde, nepasator. Si tot asa..
Iar eu , de acolo de sus il vedeam cum imi imbraca carnea si offul si ma rugam. Ma rugam.

cersetorul arunca cu monezi

printii se grabesc sa le ridice sarutandu-si chipurile. ''E al cezarului, ce e al cezarului ! ' spun, si pleaca grabiti. Cersetorul pietei rade , rade si arunca. Si locul acela se cutremura, si el radea. 'Cu adevarat acesta e un cersetor ! ' se aude in multime. Daaaa...sa luam si sa plecam , spun printii si apoi se facu tacere. Nici cersetorul nu mai radea, nici monezile nu mai cadeau. Doar  atat.

pour vous

plange la paris.  isi plimba mainile pe niciunde, pe geamul care  ducea la ea. isi spune ca  noaptea umbrelor va fi lunga de acum inainte.  parfumul de' femme' inca ii imbraca tacut chipul. ranile i se vad chiar si ziua, noaptea se adancesc intru toate suspinele . si de aici ea cu muzica ei. departe razand.. a bientot!
a bientot, mon amour!

de la o frunza batrana

pe vremea aceea inca nu erau atat de multe frunze cazute, bunaoara nici culorile toamnei atat de multe. Si mute. Iar frunzele stateau in tara-frunzelor, oamenii in tara-oamenilor si nu se amestecau. Pana intr-o zi, cand un poet a venit si a zis: sa fie ! si a fost asa. Cum a vrut el, oamenii s-au amestecat cu frunzele, toamnele cu toate culorile, si timpul s-a scurtat. Dar de atunci a trecut mult timp, iar povestea asta de am scris-o  o stiu de la o frunza batrana...

trotuarele

Aduna grabita frunzele, matura bine toate trotuarele. Pai, da, toate trotuarele din viata ei au fost bine maturate. Pana griul se facea si mai gri, iar ea privea in urma-i zambind. . Vezi, n-a ramas nici o frunza, nici un semn, nimic. Curat, cat sa inceapa un nou anotimp cu muzica lui cu tot. Dar nu mai incepe nimic.

Ea citeste tot, dar absolut tot

din scoarta-n scoarta, tot newsletterul, toate alertele, toate mesajele, chiar si pe alea in engleza. Total analfabeta creatura, intrucat habar  n-are  de engleze, de englezi si mai ales de moda de la Londra. Ea citeste tot. De luni dimineata  incolo, e chiar o tipa citita si rascitita. Ii  citeste pe altii, asa, simplu cu ochii mari. Ia uite ba, ce destepti sunt unii !-isi spune. Apoi soarbe din ceai linistita, impacata cu ea si cu lumea da o fuga prin alte tari, mult mai nebunatice ca a ei si se tot minuneaza.  Cat de multa  liniste....

Regatul

Acolo unde pleci vulturii negri au sabii ascutite si pline de sange ! , strigam in urma lui. Acolo unde vei fi nici Fat Frumos si nici Fata imparatului nu isi vorbesc. De acolo de unde vei veni sa imi aduci o pereche de aripi! strigam , iar el imi  facea cu mana surazand.  Regina a plecat sa doarma !  spunea,  sa facem liniste. Multa liniste.

El avea multe medalii

 si trecea falnic printre ai lui. Si amintiri avea. Si copii si neveste si amante. El fusese viteazul lumii si fusese stapanul ei. Cuceritorul. El fusese cineva la vremea lui. Daca-l intrebai spunea ca si Napoleonbonaparte a fost. Apoi brusc tacea, ochii se afundau in lacrimi si pleca. Ma duc sa-mi iau calul! spunea, si gata...plec.

La inceput a fost jocul de sah

dar fiecare femeie are un nebun al ei. Indiferent daca e maritata sau nu. Iar nebunul acesta scos din maneca o salva mereu. Si castiga mereu. Pe nedrept. Pana intr-o zi. Cand nebunul si-a rupt gatul, accidental,  in palma ei. Mirata a fost doar putin, pentru ca jocul de sah iar incepe si ea iar castiga. Ca de obicei.

Ultima ninsoare

Erau ultimii fulgi de zapada pe care ea ii mai putea vedea. Iar atingerea ingerului rece a fost. Si ingerul ei radea. Radea! Nu, nu! spunea el, acesta este doar inceputul povestii. Doar in-ce-pu-tul. A doua zi intunericul fara de margini ii patrunse fiinta, nimic nu se vedea inlauntru ca si in afara. Ingerul privea. Doar in-ce-pu-tul.....

Lupul a vanat lupoaica

iar vanatorul  privea. Ultimele licariri din ochii ei ale lui au fost. Iar ea stia. Vanatorul acesta avea sa fie al ei. Si doar al ei. Si dintr-o data  culorile au inceput sa se amestece, sunetele sa se dilueze pana cand un oftat usor strabate vazduhul . Si lacrima vanatorului se inroseste cazand.

Ba era alba

ba nu era, dar nici altfel . Si  fata cauta pietre pe drumul cel mare fara sa-i pese de nimic. Ba era alba! zicea,  .....si apoi se ridica din praf si isi atingea cu palmele fata, Ba era alba piatra! Piatra era alba ca un suflet de copil, dar unde e ?!

Leul de mare tacea

si trecea atat de mandru cum nici nu-l mai vazusem. Ptiu drace! am zis, nici ca stiu sa fiu ca tine, nici sa ma bat ca tine nu stiu . Dar el tacea si trecea, si il tot vedeam departandu-se . Si ce stapan  parea  leul de mare care tocmai m-a privit. Nici pietrele nu mai au aceleasi culori, nici oceanul atata importanta.

Locul secret

Erau multe femei acolo. Si clopotul care strapungea  vazduhul cu sangele lui , din ce in ce mai aproape. Nu mai veni la mine! strigam . In spatele meu  se afla dusmanul meu, niciodata in fata mea. El nu ma loveste niciodata din fata. El nu-mi priveste niciodata fata, doar eu il vad. Doar eu nu cad in genunchi intr-un strigat de clopot.

Mi-am pierdut un pantof

al carui toc nu-l mai tin minte. Nici prea modern nu era iar eu nici prea cenusareasa, desi eu adun cenusa zilnic. Pot fi, la nevoie, cenusareasa- sefa purtatoare de balerini. Doar daca trebuie si iese fum. Altminteri stau cuminte , invaluita intr-o tacere dubioasa  si astept un bal care vine foarte tarziu.

El mergea pe partea inimii

Eu l-am cunoscut pe el care avea o umbra chiar si mai mica decat era. El m-a cunoscut . Si de aia mergea pe drum pe partea stanga, mereu pe partea stanga. Si tacea. Era pe partea inimii imi spuneam, omul asta merge pe partea inimii.  O data, de doua ori, pana a cantat cocosul. A treia oara m-am lepadat de el. Si de atunci nici ca l-am mai vazut, nici ca ne-am mai intalnit. Si-mi pun palmele la urechi sa nu mai aud cocosii.

Ninge la turci

De ieri ninge la turci. Mai bine, ei au autostrazi, Suleymanmagnificul se plimba in voie. Catre aeroport, spre altundeva. De unde. Toate vanturile  reci  de primavara si-au gasit loc in mine. N-am cum gandi atfel, n-am cum privi altundeva. Doar stiri. Una mai nebuna ca alta. Si postmodernismul asta ca o mantie de magician din care trebuie sa  iasa ceva. Cumva, intr-o pauza de cafea din multele-mi pauze.